Se afișează postările cu eticheta Despre fericire. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Despre fericire. Afișați toate postările

joi, 18 februarie 2021

CELE 10 FERICIRI ALE FAMILIEI ***


1. Fericită este casa unde HRISTOS domneste.

2. Fericită este casa care are ca îndreptar SFÂNTA EVANGHELIE.

3. Fericită este casa unde toti se ROAGĂ.

4. Fericită este casa unde sotii TRĂIESC sub acelasi acoperis, în dragoste reciprocă, îngăduintă si IERTARE.

5. Fericită este casa în care membrii ei se RESPECTĂ si au ÎNTELEGERE deplină unii fată de ceilalti, încât nici o problemă neplăcută nu există între ei.

6. Fericită este casa unde membrii ei sunt copiii CREDINCIOSI ai lui DUMNEZEU si trăiesc VIATA DUHOVNICEASCĂ a Sfintei Biserici, încât nu se primejduiesc să devină victime ale duhurilor răutătii.

7. Fericită este casa unde membrii ei cunosc ÎNVĂTĂTURA de CREDINTĂ ORTODOXĂ, neaflându-se în pericolul de a se abate de pe calea cea dreaptă prin învătătura ereticilor.

8. Fericită este casa unde membrii ei trăiesc cu stăpânire de sine si cu ÎNTELEPCIUNE, încât nu se află în pericolul de a cădea victime ale ispitelor veacului.

9. Fericită este casa unde membrii ei trăiesc cu prudentă, CUMPĂTARE si în conformitate cu principiile MORALEI.

10. Fericită este casa unde domne?te DRAGOSTEA, că unde domneste dragostea este si BINECUVÂNTAREA, iar unde se revarsă binecuvântarea acolo este prezent HRISTOS. Unde este El este MULTUMIRE, BUCURIE, PACE si o stare de LINISTE.

Fericiti fiti VOI care trăiti întru HRISTOS, Domnul nostru! AMIN!

vineri, 2 august 2019

Fii fericit !

sursa
Mariana Elena Proveanu


Trezește-te. Fă-ți o cafea, pune muzica preferată și fii un om fericit. Nu-ți trebuie lucruri complicate pentru o fericire sinceră

Viața nu e complicată. Noi o complicăm cu prea multe dorințe fără sens și gânduri deșarte care nu duc la nimic bun. Credem în stereotipuri și de foarte multe ori dorim să fim ca altcineva, nu noi înșine. Nu suntem mulțumiți de ceea ce avem. Mereu supărați, mereu crispați și îngâmfați. Invidiem și dorim răul celor care o duc mai bine, fără să depunem efort, fără să luptăm pentru un viitor promițător. Ne punem prea multe întrebări, nu ne materializăm visurile și ne lăsăm conduși de gloată. Criticăm viața altora și uităm de a noastră. Iubim pe cei care ne ignoră și îi ignorăm pe cei care ar face orice de dragul nostru.


Considerăm că fericirea constă în lucruri materiale. Muncim pe brânci, ne construim case și ne căsătorim din interes. Îmbrăcăm nuditatea trupului și lăsăm sufletul gol, nu-l hrănim cu cărți bune, cu fapte înălțătoare, Suntem oameni care zâmbesc doar în fotografii, iar adevărul e altul. Suferim, suntem singuratici și neîmpliniți. Din simplu fapt că am uitat, că nu știm să facem ceea ce ne place, nu știm să punem preț pe lucruri simple.

Trezește-te. Fă-ți o cafea, pune muzica preferată și fii un om fericit. Nu-ți trebuie lucruri complicate pentru o fericire sinceră.

Deschide ochii, privește în jurul tău, fă loc extraordinarului să pătrundă în inima ta. Bucură-te de tine, de ceea ce ai făcut, de ceea ce ai. Fericirea sinceră nu se ascunde după lucruri complicate, ea e în lucrurile care îți oferă plăcere, care te fac să fii tu, care te ajută să te simți împlinit și în pielea ta. Ceea ce îți place îți va oferi încredere, creație. Contribuie la viața, la fericirea ta. Fă doar ceea ce dorești tu, nu ce-și doresc ceilalți. Fii tu oricând și oriunde. Trăiește-ți viața după cum simți. Prețuiește clipa și momentul. Fii stăpân pe tine și pe sentimentele tale, nu lăsa pe străini să-ți dicteze viața. Fericirea e în lucruri mărunte.

vineri, 19 mai 2017

Raza de bucurie



Azi viata mi-a facut o bucurie. Una infim de mica, privit din afara sau analizat prin prisma ratiunii. O bucurie neasteptata, ca o raza firava de soare pe un cer intunecat. O bucurie care mi-a facut sufletul sa tresalte. Si sa spere. Si, pentru ca s-a adunat mult prea multa tristete in mica mea casuta, am vrut sa impartasesc cu voi, cei care-mi sunteti, deja de ceva vreme aproape, si o stare de bine, de simpla bucurie.
E ciudat cum stie viata sa randuiasca toate lucrurile. Cum pot, intr-o clipa, toate fortele naturii sa conspire pentru a crea o bucurie. Uneori, tocmai atunci cand simti ca cerul apasa prea greu pe umerii tai, cand simti ca norii cenusii iti intuneca inima, viata iti ofera un strop neasteptat de lumina. Ca sa-ti dea putere sa mergi mai departe. Sa iti arate ca, inecata in lacrimi sau nu, viata are partile ei frumoase, are bucuriile pe care trebuie sa le lasi sa-ti mangaie sufletul, sa ti-l aline. Sa-ti iei energie din ele, sa lasi bucuria sa hraneasca ( cat poate )optimismul, ca sa-i creasca aripile si sufletul sa-si poata astfel lua avant sa zboare, desi-i un zbor nesigur spre necunoscut. Si se intampla toate lucrurile astea marunte care pun mecanismele vietii in functiune, micile raze de bucurie, tocmai pentru a-ti da seama ca merita sa zbori, chiar daca zborul se incheie cu o prabusire. Si avem puterea sa o luam, iar si iar, de la capat.
Bucuriile vin din lucruri marunte, se spune. Lucruri marunte care ni se intampla fara sa ne asteptam si provoaca in noi adevarate furtuni. De bucurie. Bucuria cea mai simpla posibila. Si cea mai profunda, totodata. Bucuria care nu lasa loc de intrebari sau nesigurante. Bucuria pura pe care o simti la aparitia curbubeului, dupa o furtuna napraznica. Te uimeste minunatia lui, iti umple sufletul de culoare si totul in jur pare mai frumos. Si nu te intrebi de ce sau cum a fost posibila aparitia lui. Doar iti lasi sufletul purtat pe valuri de incantare. Chiar daca minunea va tine doar cateva clipe. Vor fi fost clipele de bucurie ce-n viitor, in tristetea vietii de zi cu zi, iti vor aduce gingasa alinare.
Bucuria mea de azi e bucuria simpla a gandului ca asteptarile, tacerile, tristetile si lacrimile isi au si ele rostul lor. Si, uneori, sunt rasplatite cu mii de zambete, cu mii de raze… de bucurie. Si va dau, din stropul meu de bucurie, si voua, tuturor! Sa va umple sufletele!
O zi intreaga cu lumina in suflet. Raza mea firava de bucurie azi s-a dovedit puternica si capabila sa invinga norii zilei (nu pe toti, clar, dar destui cat sa pot sa zaresc albastrul minunat al cerului). Stiu (acum vorbeste pesimistul din mine) ca starea de azi nu poate fi decat o stare efemera dar azi inca ma bucur de bucuria mea.
Scris de sufletdefemeie
............. 

joi, 22 septembrie 2016

Cum îi cunoşti pe oamenii fericiţi?



1 Oamenii fericiti nu barfesc

Singurii oameni care nu barfesc sunt aceia care in adancul lor simt ca viata lor este destul de implinita. Daca esti fericit si implinit cu viata ta, de ce ti-ar mai pasa ce se intampla in viata altcuiva? Nu e nevoie sa ne ocupam vietile cu un astfel de comportament, caci acesta nu face decat sa ne portretizeze intr-un mod patatetic, ne face sa parem gelosi...

2. Oamenii fericiti nu isi bat capul cu problemele altora

Oamenii care nu reusesc sa isi vada de treburile lor, se simt, cel mai probabil, „mizerabil”. Cauta greselile altora doar ca sa se simta intr-un fel, mai bine. Acesti oameni nu prea stiu sa isi pigmenteze viata cu activitati interesante si atunci isi consuma timpul „preocupandu-se” de cele care li se intampla celorlalti.

3. Oamenii fericiti nu gandesc negativ

Exista oameni care, simtindu-se mereu neimpliniti, se plang mereu de orice, iar de cealalta parte ii avem pe oamenii fericiti care vad mereu, mai degraba jumatatea plina a paharului si cauta in mod constant lucruri din ce in ce mai interesante in viata lor. Sa gandesti pozitiv este o conditie esentiala in economia unei vieti fericite. Concentreaza-te pe aspectele pozitive din viata ta si nu asupra celor negative!

4. Oamenii fericiti nu sunt invidiosi

Pentru ca un om fericit nu are absolut nici un motiv sa fie invidios pe alti oameni. Ei recunosc aspectele pozitive din viata lor, care nu trebuie sa fie identice cu ale celorlalti si le pretuiesc.Ei nu se compara cu ceilalti, pentru ca sunt multumiti cu propriul drum in viata, cu ceea ce au. In loc sa se poarte cu invidie, ei se bucura sincer pentru succesul celor din jur si celebreaza reusitele alaturi de ei.
5. Oamenii fericiti nu au nevoie de confirmarile altora
Oamenii fericiti nu isi doresc cu ardoare aprecierea si confirmarile celorlalti. Ei isi recunosc propria valoare, au un auto-respect bine definit, valori bine fundamentate si nu traiesc in functie de asteptarile celorlalti. Ei stiu ca trebuie sa faca lucruri pentru ei insisi, lucruri care sa ii ajute sa evolueze in viata iar, faptul ca nu sunt preocupati de parerile celorlalti ii ajuta sa isi traseze un drum al evolutiei personale.

6. Oamenii fericiti nu cauta razbunare

Asta o fac pentru ca nu exista nici un motiv pentru care ne-am dori sa ne razbunam pe o alta persoana. E mai bine sa lasam lucrurile asa cum sunt, in voia legilor universale, iar noi sa ne continuam viata, fara a ne lasa coplesiti de ganduri negative si dorinta de razbunare. Singura metoda prin care poti sa te desprinzi de dorinta de razbunare este a renunta si a accepta o persoana sau o situatie, exact asa cum este.

7. Oamenii fericiti nu au resentimente


Oamenii fericiti nu au resentimente... Daca te tot gandesti la ceva care te-a marcat intr-un fel, nu faci decat sa iti amplifici suferinta interioara, iar oamenii pozitivi stiu acest lucru si in consecinta prefera sa nu se mai gandeasca la ceea ce le-ar putea face rau. Invata sa renunti! Sentimentul de a renunta la furie este unul cu adevarat eliberator…

8. Oamenii fericiti nu tin neaparat sa aiba ei dreptate

Foarte multi oameni au tendinta de a tine cu dintii de convingerile lor, pentru ca nu isi doresc decat sa aiba doar ei dreptate. Multi nu renunta la ceea ce cred nici macar atunci cand le sunt prezentate argumente solide, astfel incat in fata unor astfel de oameni este mai bine sa nu deschizi subiecte asupra carora stii ca nu vor deloc sa reflecteze, pentru ca discutiile cu ei nu sunt decat o risipa de energie. A nu accepta si alte perspective tradeaza un ego puternic, infatuare. Este mai bine sa ne mentinem opiniile cu mult calm stiind sa ascultam argumentele celorlalti. In final, ambele parti pot fi de acord ca pot fi de acord.

9. Oamenii fericiti nu au asteptari

Una dintre cele mai mari provocari ale vietii este aceea de a-i accepta pe oameni exact asa cum sunt. Odata ce inveti ca asteptarile pe care le ai tu nu ii vor schimba pe ceilalti, viata ta va fi din ce in ce mai buna. Problemele apar atunci cand asteptarile nu se materializeaza. Asteptarile nearealiste duc de cele mai multe ori catre mari dezamgiri in legatura cu ceilalti. A nu avea asteptari te ajuta sa traiesti liber, fara presiunea imensa a preconceptiilor despre ce ar trebui sa fie o situatie, sau cum ar trebui sa fie ceilalti.

10. Oamenii fericiti nu evita problemele pe care le au

Atunci cand se ivesc probleme, cum este de altfel normal, in viata fiecaruia, unii oameni au tendinta de „a le ascunde sub pres”, in loc sa gaseassca metode pentru a le solutiona. A ignora problemele inseamna sa te ingropi si mai tare in sentimente de anxietate si stres.

11. Oamenii fericiti cauta fericirea in adancul lor si nu in exterior

Astfel, pentru acesti oameni, fericirea nu depinde de felul cum arata, de masina pe care o detin, sau geanta de firma pe care si-au achizitionat-o. Pentru acesti oameni, fericirea este in interior. Avem puterea de a da noi o conotatie lumii inconjuratoare, ceea ce este crucial pentru a ramane pozitivi. Cauta in interiorul tau pentru a gasi fericirea. Ea nu depinde de nimeni altcineva, nici de partener/a, de nimeni, nici macar de posesiunile materiale, ea depinde doar de tine! Sa isi caute fericirea in exterior este o greseala pe care o fac atat de multi oameni in viata lor!

12. Oamenii fericiti nu se gandesc atat de mult la probleme

Sa te gandesti necontenit la ceva care iti cauzeaza un incovenient nu este cea mai buna solutie. De multe ori, modul in care supra-exageram o problema cauzeaza si dispute, certuri intre oameni. Nu prea avem beneficii din acest obicei al exagerarii unei situatii. Cu cat analizam mai tare, cu atat avem tendinta de a deveni mai negativi, mai anxiosi, iar solutia va intarzia sa apara. Este mai bine sa tratam totul cu mai multa detasare si incredere in viata, ca totul este si va fi bine.

13. Oamenii fericiti nu traiesc in trecut

Trecutul este trecut dintr-un bun motiv. Chiar nu avem de ce sa ramanem acolo, agatati mintal, de vreme ce el nu poate fi schimbat. Persoanele fericite au facut pace cu trecutul lor, sau se afla pe acest drum, traind cu intensitate tot ceea ce le ofera prezentul si creaindu-si un viitor asa cum si-l doresc. In mod activ ei incearca sa obtina tot ce este mai frumos in vietile lor.

14. Oamenii fericiti nu urmeaza turma

Increderea in ei insisi, in tot ceea ce isi doresc este esentiala pentru acesti oameni. Ei sunt atat de increzatori in valorile pe care le au incat nimic nu pare sa ii zdruncine. Au inclinatia de a deveni lideri pentru cei din jurul lor.

15. Oamenii fericiti nu iau totul personal

Si, in final… dar nu lipsit de importanta, este faptul ca oamenii fericiti nu iau ceea ce li se spune, personal. Nu exagereaza o situatie sau un comentariu la adresa lor. Asculta cu atentie ce au ceilalti sa le transmita, fie ca este „de bine”, fie ca este o critica. Unii oameni traiesc chiar mici drame neintelegand un mesaj exact asa cum a fost transmis, ceea ce nu este tocmai bine pentru starea lor emotionala. De fapt, noi avem controlul asupra modului cum interpretam lucrurile. Gandeste-te cat de mult ai de castigat atunci cand privesti o perspectiva noua asupra unei situatii, decat daca ai fi privit doar prin propriii ochi.

sursa
https://web.facebook.com/luminita.enache7?hc_ref=NEWSFEED&fref=nf

joi, 8 august 2013

DESPRE FERICIRE


10 semne ca rezisti propriului tau potential de fericire

Scris de Alec Blenche
http://viataverdeviu.ro/10-semne-ca-tu-rezisti-propriului-tau-potential-de-fericire/

Cu totii cautam o cale catre fericire, vrem sa traim vieti implinite, fericite. Uneori totusi, se pare ca devenim experti in evitarea fericirii.

Daca iti lipseste fericirea, ai putea adaposti convingeri subconstiente care fac imposibila experimentarea fericirii. Aceste convingeri creeaza rezistenta la fericire, chiar daca potentialul tau de a fi fericit este mare.

Rezistenta la fericire poate deveni o atasare psihologica, un sablon atat de familiar, incat devine efectiv un mod de viata care se autosaboteaza. Cum poti spune daca acesta este cazul tau? Trebuie sa cauti semnele!
10 semne ca rezisti propriului tau potential de fericire

Gandeste-te la aceste 10 semne ca manifestari a ceva mai profund in psihicul tau. Cauza de baza este un atasament de ceva negativ. Atasamentele negative se formeaza in copilarie, cand inveti ce este corect si ce este gresit. Uneori inveti ca este gresit, sau nu este avantajos (sau doar ca este inutil) sa fii fericit!

Cheia rezolvarii acestor chestiuni este sa le faci constiente, in spatiul unde sunt alegerile constiente. Ti se aplica vreunul din urmatoarele cazuri?

1. Cand te simti fericit, iti faci griji ca nu o sa dureze

Fericirea este asa de nefamiliara unora, ca ei nu au incredere in ea. Daca cumva, atunci cand incepi sa te simti fericit, devii nelinistit ca ceva rau este chiar dupa colt, atunci la un anume nivel crezi ca fericirea nu poate dura, sau ca te face vulnerabil. Acesta este un lucru nefericit, dar comun.

Multi oameni cred ca daca isi ingaduie sa fie fericiti, se pun intr-o pozitie in care ajung sa nu vada ca ar putea veni ceva teribil. De aceea nu este bine, conform acestei convingeri, sa traiesti intr-o stare de fericire.

2. Cand te simti bine, te simti vinovat

Majoritatea oamenilor se simt vinovati cand fac ceva gresit. Unii oameni se simt vinovati cand se bucura, ca si cand ar face ceva gresit.

Daca ai crescut cu oameni care nu ti-au ingaduit sa fii fericit sau sa iti exprimi bucuria, atunci ai invatat ca era gresit sa fii plin de bucurie. Acum probabil ai greutati ca se te relaxezi si sa te distrezi.

3. Nu iti exprimi nevoile

Milioane de oameni permit altora sa se foloseasca de ei sau sa ii ia de naivi. Ei nu vor vorbi raspicat sau nu vor pune piciorul in prag. Da, oamenii nu ar trebui sa te considere naiv, totusi, tu poti garanta ca nu o vor face, daca te exprimi raspicat.

Daca faci ca nevoile tale sa fie satisfacute, aceasta duce la implinire. Ignorarea nevoilor tale este un semn ca implinirea nu este ceva ce tu cauti. De ce?

4. Esti prea focalizat asupra nevoilor altora

Concentrarea asupra nevoilor altora este un lucru nobil. Concentrarea doar asupra nevoilor altora, in schimbul ignorarii propriilor tale nevoi, este un deserviciu adus tie si celorlalti. De obicei duce la resentimente si martiraj emotional.

5. Nu te poti bucura de clipa

Relaxeaza-te si distreaza-te aici si acum, este o modalitate importanta de a experimenta implinirea si de a reduce stresul. Este o nevoie imensa! De fapt, fericirea este doar la o constientizare distanta, in aici-si-acum. Daca eviti aici-ul si acum-ul, tu eviti pacea si prezenta.

6. Atragi oameni nedisponibili emotional sau centrati pe propriul lor sine (egoisti)

O cale sigura de a NU fi fericit este de a atrage oameni nedisponibili emotional sau narcisisti. Cand te implici in relatii cu aceste feluri de oameni, te pregatesti pentru o viata intreaga de privare emotionala.

7. Te astepti la dezamagiri

Asteptarile la dezamagire tin fericirea la distanta. Nevoia de a fi implinit fizic si emotional este seva vietii! Ajungerea in situatii de anticipare a dezamagirii adesea devine o profetie ce se autoimplineste.

8. Nu-ti cunosti scopul in viata

A nu sti ce vrei sau a refuza sa iti acorzi timp pentru a afla acest lucru, este o cale de a evita propriul tau scop in viata. A trai cu un simt al scopului este o nevoie imensa care aduce in viata semnificatii si implinire.

Daca iti dai seama ca “lucrezi pentru a ajunge la sfarsitul saptamanii”, atunci probabil iti lipseste un scop mai profund al vietii. Fericirea durabila vine cand esti in contact cu un scop semnificativ.

9. Eviti intimitatea

Nevoia de intimitate este fundamentala pentru relatii si fericire si nu vorbim aici de relatii fizice. Cand eviti relatiile apropiate sau te feresti timid de legaturi mai profunde cu oamenii, iti lipseste acest aspect al vietii.

10. Retraiesti timpurile rele, dar observi timpurile bune de la o distanta mentala

Oamenii fericiti tind sa retraiasca de aproape amintirile fericite, si sa priveasca amintirile tulburatoare ca de la distanta, precum un observator neutru. Din nefericire, oamenii pesimisti tind sa retraiasca de aproape amintirile neplacute si sa vada amintirile frumoase dintr-o perspectiva a unui observator distant.

Este doar o simpla constructie mentala care are un impact extraordinar. Pentru a fi mai fericit, retraieste-ti amintirele fericite, indeaproape si personal. Priveste-ti amintirile neplacute dintr-o perspectiva detasata, ca si cand ai face-o cu o imagine mare, invatand de la ele, nu retraindu-le.
Este timpul sa treci dincolo de aceste sabloane si sa iti acorzi tie insuti permisiunea de a fi fericit? Asa sper. Si va doresc la toti sa deschideti poarta catre fericire!

Surse pentru acest articol cuprind:

http://www.naturalnews.com/041075_happiness_potential_state_of_mind_self-sabotage.html – fericire

Postări populare

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

http://colajeortodoxe.blogspot.ro/

Arhivă blog