VINE PRIMĂVARA!

de Preot Sorin Croitoru

Poate iarna să se culce
Fiindcă-i gata vremea ei:
Primăvara noastră dulce
A venit cu ghiocei!

Am dat unii mărțișoare,
Alții le-am primit în dar,
Primăvara zâmbitoare
A sosit pe calendar.

Nu e încă vremea făină,
Soarele-i cam somnoros,
Peste câmpuri nu e haină
De un verde crud, frumos

Însă știm că biata iarnă..
Două babe și-a plecat!
Cerul poate-o să mai cearnă
Câte-un fulg întârziat,

Dar când soarele cel leneș
Va ieși de printre nori,
Ne va arăta natura
Un spectacol de culori!

DESPRE POMUL DE IARNĂ

                          

Dragii mei, am fost rugat în privat să dau câteva explicații în legătură cu "pomul de iarnă". Observați mai întâi că am scris "pomul de iarnă", nu "bradul de Crăciun". Deja acest lucru ar trebui să vă lumineze puțin. Nu există absolut nici o legătură între acest brăduț frumos împodobit și marele praznic împărătesc al Nașterii Sfântului Prunc Iisus Hristos. Am văzut că pe Facebook se agită câțiva bloggeri creștini, încercând să "combată" pomul de iarnă. Ce să combați, domnule, n-ai ce combate aici. O frumoasă tradiție de iarnă provenind din spațiul european scandinavo-german a pătruns și în țara noastră de vreo două secole încoace. Până aici este ceva normal. 

Țările scandinave sunt țări cu mai mult de jumătate de an de zăpadă peste păduri, cu imense conifere acoperite de zeci de centimetri de zăpadă. Este normal să-și cânte brazii și ei, și germanii ("O, Tannenbaum"- "O, brad frumos" este al nemților), și rușii, care posedă milioane de hectare de păduri de conifere în taigaua siberiană. Deci pentru ce să ne agităm noi? Tradiția aceasta de sublimare, de lăudare a bradului s-a potrivit foarte bine și la noi. Vorba poeziei "Noi" a lui Octavian Goga, "la noi sunt codri verzi de brad".. Adică au și norvegienii, suedezii, danezii, finlandezii, islandezii, germanii brazi, dar avem și noi. Cât vezi cu ochii crestele Carpaților sunt acoperite de brazi.. De aceea, ziceam, tradiția cu împodobirea bradului cu globuri, steluțe și ghirlande este o tradiție frumoasă și binevenită și la români. Acum poporul nostru, un popor profund creștin, ce a făcut?.. A vrut să încreștineze tradiția asta, i-a pus pomului de iarnă o stea în vârf, ca să facă aluzie la steaua magilor de la Răsărit, l-a pus și pe Moș Crăciun lângă pom, cadourile lui Moș Crăciun și-au găsit locul cel mai potrivit sub pomul de iarnă și gata, pomul de iarnă a devenit.. "bradul de Crăciun"! 

Nu, de data aceasta nu-mi mai place. N-are nici o treabă Nașterea lui Hristos în Palestina, unde pasc oile și iarna pe câmp, cu brazii din țările vichingilor! 

De ce să pui stea în vârful pomului de iarnă, când în Palestina nu există brazi?! De când au aterizat brazii în Țara Sfântă? De data asta românii au scrântit-o rău de tot. Nu poți să faci creștină o tradiție care s-a nascut așa, "fără nici un Dumnezeu". Lasă bradul la locul lui și Crăciunul la locul lui.
Discuțiile pe net au plecat de la faptul că preoții și enoriașii lor se întrec în împodobirea pomilor de iarnă prin biserici.

 Da' lăsați-i, măi, pe bieții oameni să se bucure de iarnă, de brazi, de globuri, de ghirlande, ce aveți cu ei?! Restul acesta de copilărie din noi se manifestă cel mai frumos la împodobirea pomului de iarnă și la o bătaie zdravănă cu bulgări de zăpadă. Și de ce nu, la o sanie pe derdeluș, o întrecere între părinți și copii. De obicei este unu-zero pentru prunci.. Credeți dumneavoastră că așa se apără Ortodoxia de elemente străine, anume luptând împotriva pomilor de iarnă și a ghirlandelor de luminițe colorate?

 Astea-s chestiuni copilărești, se creează atmosferă DE IARNĂ, NU DE CRĂCIUN cu ajutorul lor. Se mai înveselesc inimile noastre încremenite, se mai descrețesc frunțile noastre încruntate.. Nu-i ca la Halloween, acolo este "despre draci", aici este "despre" iarnă, despre copaci, despre zăpadă. Singura greșeală care nu trebuie să se facă este asocierea pomului de iarnă cu Nașterea Domnului. N-au nici o legătură cele două realități. Eu am făcut deja pomul de iarnă acasă, am umplut casa de ghirlande, seara stăm la luminițele pâlpâitoare ale ghirlandelor, este tare frumos.. Știu că pe vremea lui Ștefan cel Mare nu erau leduri, dar acuma sunt, ce vreți? De ce nu umblați iarna cu sania pe drum, de ce nu vă încălcați cu opinci ca răzeșii lui Ștefan? De ce vă place Tesla, Audi și BMW?! Pentru că există. 

Ei bine, și mie îmi plac ghirlandele cu leduri prin casă și prin biserică. PENTRU CĂ EXISTĂ! Și îmi place și un pom de iarnă frumos, cu fibră optică și fulgi de nea cu leduri colorate în vârful ramurilor, plin de globuri și de alte podoabe. Mă înveselește mult peisajul acesta "de iarnă" din biserică.. Lăsați-mă, vă rog frumos, să mă bucur și eu de atmosfera aceasta de iarnă tehno-virtuală.. Aici, prin Italia, nu vedem zăpadă cu anii. Chiar acum, când scriu, afară plouă. Privesc fibra optică din brăduțul meu de iarnă de anul ăsta și mintea mea se pierde în amintirile copilăriei.. Parcă aud săniile cu zurgălăi de pe la țară, în minunatele vacanțe petrecute la bunici acum vreo patruzeci de ani.. 

        Parcă o aud pe Maria Ciobanu cu "Sania cu zurgălăi" a ei, parcă aud "Gingle bells"-urile alea americane, parcă îl aud pe George Michael cu al său "Last Christmas, i've gave you my heart ".. Da, sunt romantic.. De n-aș fi fost, n-aș fi scris poezii. Stați liniștiți, nimeni nu ne fură credința dacă ne-o iubim și dacă o trăim cu adevărat.. Domnul să ne binecuvânteze pe toți, amin. Părintele Sorin Croitoru

M-AM NĂSCUT ÎN DICTATURĂ

de Preot Sorin Croitoru

 
M-am născut în dictatură,
Eu și multe milioane;
L-am privit cu multă ură
Pe “Tovarăș” în icoane.

Nu era pe-atunci o școală,
Grădiniță sau odaie
Să nu ne privească aspru
“Regretatul” Nicolae.

Și-a venit o zi de iarnă
Și-a căzut conducătorul,
Și m-am amăgit degeaba
Împreună cu poporul:

‘Geaba i-am sfărmat portretul
Cu pietroaie, plini de ură:
Cei ce-l aclamau pe dânsul,
Din păcate nu căzură..

Au rămas în continuare
În dregătorii solemne;
P.C.R.-ul dintr-o dată
F.S.N. avea să-însemne..

Ași în arta simulării,
Simulau atât de bine,
Că au păcălit cu brio
Tot poporul, și pe mine.

Ceea ce mă enervează
E că toți acești tovarăși
Ce-l aplaudau pe “Nicu”
Erau “fruncea” Țării iarăși!

S-au mai răsturnat guverne,
Mai căzu vreo lighioană,
Dar căzu o șleahtă-întreagă,
Nu o singură persoană!

Ca la noi, la nimeni altul,
Comuniștii României
Într-o noapte deveniră
Liderii “democrației”!

Unde-au dispărut deodată
Utopiile marxiste,
Toate vechile precepte
Ale stângii socialiste?..

A trecut din stânga-n centru
Toată nomenclaturimea,
Rămânând pe mai departe
Să conducă românimea.

Au înființat partide,
Ne-au scos ochii cu “platforme”,
Dar era aceeași hidră,
Numai că sub alte forme,

Iar scăpând de Ceaușescu,
Un naționalist tenace,
Au vândut averea Țării,
Jefuind pe timp de pace.

Și-au dat legi să-i protejeze,
Dobândind imunitate,
Iar poporului, săracul,
I-au luat orice libertate.

Chiar și dreptul la părere,
La opinii personale,
Ne-a fost interzis prin lege
De aceste animale!

Așadar și prin urmare
România-i guvernată
De o clică de jigodii,
“Comuniștii” de-altădată..

M-am născut în dictatură,
Voi muri în dictatură,
Asta este România,
Și nu spun prostii din gură.

Egoismul, vanitatea,
Dezbinarea și prostia
Țin pe loc poporul nostru
Și sufocă România..

Când ne-om ridica din lene
Și din somnul rațiunii,
Vom scăpa cu siguranță
De vrăjmașii națiunii!

Vrem schimbare? S-o producem
Procreând mlădițe sfinte.
Pentru asta să ne-întoarcem
La credința dinainte,

La principiile morale
Ce însuflețeau odată
Oamenii ce plămădirā
Țara asta minunată.

Când mă uit la cine suntem,
Mă apucă pesimismul;
Când privesc la Domnul nostru,
Îmi revine optimismul.

Sus cu toții, că se poate,
Dar cu post și rugăciune.
Harul Său va da Stăpânul
La întreaga națiune

Și vom pune-n fruntea Țării
Oameni drepți, de calitate,
Și-or trăi urmașii noștri
Vremuri binecuvântate!

amin

DE CE AM FI?..

de Preot Sorin Croitoru

De ce am fi atât de orbi
Încât să nu vedem cu toții
Că-n jurul nostru-i plin de corbi
Ce fură tot și strigă “Hoții!”?..

De ce am fi atât de proști
Încât să îndurăm prigoane
Din partea unor fii de “foști"
Ce s-au vândut pe milioane?..

Mă-întreb de ce am fi neghiobi
Să renunțăm la libertate,
Purtând pe umeri jug de robi,
Ca niște slugi înspăimântate?..

Strămoșii noștri ne-au lăsat
O țară mare și bogată,
Frumoasă cu adevărat,
Cum nu găsești în lumea toată.

Tot de la ei am moștenit
Un suflet plin de vitejie
Cu care ei au reușit
Să construiască-o Românie.

Suntem odrasle de eroi,
Căci ei au făptuit Unirea;
Avem puterea lor în noi,
Să nu plecăm în jos privirea!

E vremea să ne ridicăm
De vrem să mai avem o țară,
Căci dacă fruntea ne-o plecăm
Vom pierde-o, și o să ne doară.

Iar de vom pierde ce-am primit
Vor zice despre noi urmașii,
Ce poate vor fi devenit
Un neam de robi, atâta: “LAȘII”..

AMINTIRI DE CRĂCIUN

de Preot Sorin Croitoru

Pe când eram doi mici școlari
Îmi amintesc cât de frumos
Bunica povestea cu har
De Sfântul Prunc Iisus Hristos..

Cu ochii ațintiți la ea
Noi, frate-miu și eu,
Sorbeam acele vorbe dulci
Ce povesteau de Dumnezeu.

Nu pricepeam teologie
Prea complicată pe atunci,
Dar ne miram de răutatea
Unor soldați ce-omoară prunci..

Nu pricepeam nici cum Maria
În tot orașul n-avea loc
Să-și nască Pruncul și nici astăzi
Nu pot să înțeleg deloc..

Cu har ne povestea bunica
De Pruncul încălzit de boi,
Și ne-ndesam mai tare-n sobă,
Simțind că zgribulim și noi..

Povestea continua înceată,
Iar noi simțeam plăcuți fiori
Când auzeam de îngeri veseli
Vestind minunea la păstori

Și ne miram cu ce știință
Deasupra ieslei s-a oprit
Acea steluță, călăuză
A magilor din Răsărit..

Mi se înlăcrimează ochii
Și mă apucă dulce dorul,
Când mi-amintesc de povestirea
Bunicii ce-și torcea fuiorul..

Pe când cu mâna-i delicată
Ea lâna o trăgea în fire,
Cu vorba-i blândă liniștită
Ne atrăgea spre mântuire

Și ne picta în minți icoane
De Praznice Împărătești,
Căci din Scripturi grăia bătrâna,
Iar nu din cartea de povești!

S-a dus bunica mea, săraca,
În altă lume-acum trăiește,
Dar ce ne-a semănat în inimi,
Ca o sămânță azi rodește..

E datoria noastră sfântă
Să-mbătrânim cât mai frumos
Și să vorbim în seri de iarnă
Nepoților, despre Hristos..

BABA CARE SCUIPĂ-N PALME

de Preot Sorin Croitoru

Baba care scuipă-n palme
Și se-apucă de prășit
E mai mare teologă
Decât popa plictisit

Fiindcă preotul vorbește
Ceea ce a învățat,
Însă baba Îl cunoaște
Pe Hristos cu-adevărat,

Știe ea că Domnul nostru
Duce norii spre ogor
Și îi face să își verse
Peste câmpuri apa lor,

Știe ea că vântul bate
Unde-i spune Domn Iisus
Și că luna strălucește
Doar primind porunci de sus,

Știe ea că Domnul nostru
Face-o cruce sus în cer
Și omătul umple brazda
Și o apără de ger..

Ea, săraca, se încrede
Nu în ea, ci-n Tatăl Sfânt,
De aceea săpăliga
Nu și-o-înfinge în pământ

Fără "Doamne miluiește!",
Fără "Slavă lui Hristos!",
Zice mai întâi acestea
Și-apoi lasă sapa-n jos.

Mulți din preoții de astăzi
Sunt multiplu premiați,
Doctori în Teologie,
Filozofi și literați

Și își etalează țanțoși
Crucile pe pieptul lor,
Însă nu ți-ar da o sapă,
- Doamne feri! - pe ogor,

N-ar lua toporu-n mână
Ca să taie-un retevei,
Nici o coasă, vai de mine!,
Nu s-ar agăța de ei.

O credință ca aceasta
E-o credință de birou,
O credință ce miroase
A cerneală de stilou

Unde totu-i teorie,
Rânduială și tipic,
Encefale încrețite
Dar la inimă nimic.

Răsfoind atâtea texte
Cu trimiteri la subsol,
Creștinismul nostru este
Fără conținut și gol

Tocmai pentru că lipsește
Simplitatea de mai sus
A băbuței care-L cheamă
La tot pasul pe Iisus.

Rog colegii să mă ierte,
N-am dorit să fac mișto:
Dacă preotu-i ca baba..
N-am de zis decât: "CHAPEAU"!

TE ROG, DOAMNE!

de Preot Sorin Croitoru

 
Te rog, Doamne, fă-mă bun,
Ca să-l rabd pe fiecare,
Vorbe grele să nu-i spun
Cui îmi face supărare,

Fiindcă rău mi-a mai părut
C-am zis vorbe la mânie..
Aș fi vrut să fi tăcut,
În căința mea târzie,

Fiindcă vorba aruncând,
Înapoi nu se întoarce
Și regretele din gând
Lacrimi grele ne vor stoarce..

Deci știind cuvântul rău
Câtă rană mai aduce,
Dă-mi, Iisuse, harul Tău
Să duc a tăcerii cruce!

 
Te rog, Doamne, fă-mă sfânt,
Fiindcă sfântul rabdă toate,
Nu aruncă vorbe-n vânt
Și să facă rău nu poate

Căci e plin de mila Ta
Și îl luminează harul
Și-orice i s-ar întâmpla,
În tăcere-și bea amarul..

Fă-mă, Doamne, OM să fiu,
Om din cei de omenie,
Cum evangheliștii scriu
Că Îți plac, Iisuse, Ție,

Om cu sufletul smerit,
Ce trăiește în Lumină,
Preamărind necontenit
Domnul slavei ce-o să vină,

Și în fapte și-n cuvânt
Și în gânduri și-n simțire,
Dumnezeului Preasfânt
Arătând a sa iubire!

1 comentariu

NEDREPTATEA OAMENILOR ȘI DREPTATEA LUI DUMNEZEU

De când e omul pe pământ, puternicii acestei lumi și-au elaborat propriile coduri de legi, scrise sau nescrise, prin care să-și justifice dreptul de violare a drepturilor celor slabi. Începând cu justificări de natură religioasă la începutul istoriei, au continuat mai târziu cu argumentări de tip umanist, adică "în numele unor idealuri nobile și în interesul umanității ", iar în istoria recentă a omenirii am asistat pe perioade de timp mai scurte sau mai lungi la justificări de natură rasială și ideologică. Cam acestea au constituit în miile de ani de când e omul pe pământ justificarea teoretică a subjugării și a asupririi celui slab de către cel puternic. Imperiul roman îi "civiliza" pe barbari, cruciații și musulmanii îi aduceau la adevărata credință pe păgâni, respectiv pe "ghiauri", unii în numele Crucii, ceilalți în numele semilunei, Imperiul britanic extermina întregi populații în Irlanda vecină sau în Orientul îndepărtat în numele superiorității civilizației engleze, toate marile puteri colonialiste au fost de altfel purtătoare de cultură și de civilizație, al Treilea Reich nazist al lui Hitler a încercat să impună cu tancurile superioritatea rasei ariene germane, Imperiul sovietic s-a extins teritorial, ajungând la dimensiuni cu adevărat nesimțite, în numele umanismului bolșevic. Etc, etc. Nu greșesc dacă amintesc și un imperialism mai rafinat, cel american, care a făcut cam tot ceea ce făcuseră și alții înaintea lor, dar cu pretenții de "părintească grijă" față de națiunile vulnerabile și neajutorate de pe Glob. În ce privește poporul român, noi am suportat secole întregi agresiuni din partea nobilimii maghiare în Transilvania, mutilări teritoriale din partea Imperiului țarist mai întâi și a celui sovietic mai apoi, ținuturile noastre istorice au ajuns în mâinile rușilor, ale ucrainenilor, câte puțin pe la sârbi și pe la bulgari, mă rog, fiecare vecin s-a servit de la noi pe cât i-a fost îngăduit de ruși și de marile puteri europene în secolul trecut.
Ceea ce mă intrigă pe mine cel mai mult nu este atât nedreptatea în sine, cât justificările ei. Peștele cel mare îl înghite întotdeauna pe cel mic. Iar leul își ia întotdeauna partea lui. Dar în natură peștii și leii nu se folosesc de justificări. Înghit și gata! În schimb oamenii în lăcomia lor fără sfârșit încearcă să se îndreptățească înaintea istoriei și înaintea victimelor. Majoritatea susțin că actele lor de violență sunt cerute imperios de anumite necesități, iar în final cad în picioare ca niște făcători de pace și de dreptate. Rusia și-a început războiul împotriva Ucrainei cu pretextul de-nazificării, acum îl continuă schimbând total pretextul, adică au trecut la de-satanizare, cine știe unde vor mai ajunge. NATO bombarda în Iugoslavia "de mila" populațiilor croate și albaneze, americanii au distrus țări întregi din aceeași milă teribilă față de cei slabi.. Nu are rost să mai continui fiindcă le știți și frățiile voastre. Până la sfârșitul lumii va fi așa. Ne-a spus-o clar Mântuitorul nostru: "Regii neamurilor DOMNESC PESTE ELE ȘI LE STĂPÂNESC", adică le asupresc. De aceea cuvântul Domnului Hristos a reprezentat în istorie Evanghelia, VESTEA CEA BUNĂ. Domnul ne-a adus vestea că într-o bună zi Însuși Dumnezeu va pune capăt nedreptăților și va instaura Împărăția Lui, împărăția păcii și a iubirii. Iar tiranii istoriei vor fi trași la răspundere. Rău de tot..
Dumnezeu să ne miluiască pe toți. Părintele Sorin Croitoru

CEA MAI TRISTĂ ZI DE MĂRȚIȘOR..

 

de Preot Sorin Croitoru

 
E cea mai tristă zi de Mărțișor,
Cu toate că-i frumos, e cald, e soare,
Dar mă gândesc cum plânge un popor
Și lăcrimez, cuprins de întristare.

Un neam întreg, un neam ca noi, creștin,
Măcelărit de bombele lansate
Din ordinele unui țar meschin
Ce a uitat de dragostea de frate..

Femei ce plâng, copii înfometați,
Cadavre care zac neprohodite,
Familii mii rămase fără tați,
Plecați la oaste pe nepregătite..

La mărțișoare mă gândesc acum?..
O țară prefăcută în ruine,
Atâția oameni amărâți pe drum,
Fugiți de frica hoardelor haine..

Pe calendar de azi e primăvară,
Natura s-a trezit complet la viață;
Ca-n fiecare an, la noi în țară
Frumoșii ghiocei se vând în piață.

Privesc spre cer, e-atât de luminos,
Că nici nu reușesc să-i rabd lumina.
Suspin și-I cer Stăpânului Hristos:
"Dă, Doamne, iarăși pace-n Ucraina!"

MUSAFIRUL

de Preot Sorin Croitoru

 
La ușa sufletului meu
Am auzit un glas duios:
"Deschide, fiule, sunt Eu,
Mântuitorul tău, Hristos!"

De glasul Lui am tresărit
Și tare mult m-am bucurat,
Dar mai apoi mi-am amintit
Că-s păcătos, și-am lăcrimat..

"Acum nu pot să Te primesc,
Iisuse-al meu, că-s prea murdar..
Așteaptă să mă pocăiesc,
Apoi să vii la mine iar!"

Dar vocea Domnului Hristos
Atunci mai blândă se făcu:
"Sărman copil neputincios,
Păi EU te voi sfinți, nu tu!"

Apoi am plâns, am plâns cu foc,
Văzând că-I sunt atât de drag,
Și nu L-am mai oprit deloc
Să-mi treacă-al sufletului prag..

Și a intrat în viața mea
Și nu a mai rămas ungher
Din inima-mi odată rea,
Să nu-l fi prefăcut în cer!..

Acesta-i cazul meu frumos
Și vă îndemn cu drag pe voi:
Deschideți grabnic lui Hristos,
Căci El ne mântuie, nu noi!

Să nu mai amânați defel,
Căci cine știe, într-o zi
Veți observa uimiți că El
S-a dus și nu va mai veni..

SEMNE

de Preot Sorin Croitoru

Când harul Tău se cerne

Din cerul nesfârșit,

Iar pacea se așterne

În sufletul smerit,

Prezența Ta divină,

Iisuse, lasă semn:

Pe oaia cea blajină

O ungi cu untdelemn..

Când duhul pocăinței

Coboară în creștin

Cu lacrima căinței,

Durere și suspin,

E semn că Ție-Ți pasă

De omul cel căzut,

E semn că-l chemi spre casă

Pe fiul cel pierdut..

Când zâmbetul apare

Pe chipul necăjit

Ca razele de soare

Când norii au fugit,

E semn de ridicare

Din moarte și păcat,

E semn de împăcare,

Căci omul e iertat!

CALEA CEA MAI BUNĂ

(în stil eminescian)
de Preot Sorin Croitoru

Și dacă oamenii nu vor
Să creadă-n veșnicie,
Aceasta e problema lor,
De ei ce-mi pasă mie?..

Ei vor un rai aici și-acum,
Eu cred în nemurire
Și merg pe-al crucii mele drum
Spre-o altă fericire..

Creștin am fost de când mă știu
Și sunt și voi rămâne..
Dușman mereu eu o să fiu
Ideilor păgâne!

Și dacă oamenii nu vor
Lumina să-i pătrundă,
Aceasta e problema lor
Și ei o să răspundă..

Eu știu că Domnul meu Iisus
E Calea cea mai bună,
Iar cei ce altceva au spus,
De-acum să nu mai spună!

Eu cred în fericirea mea
În viața care vine
Și știu că multă voi avea,
Credința de-mi voi ține!

SFÂRȘIT DE TOAMNĂ

de Preot Sorin Croitoru

Se-mbracă toamna-n frunze arămii,
Podoaba-ncet și-o scutură castanii,
Începe vremea brumelor în vii,
E toamnă și în viața mea. Trec anii..

Se lasă pâclă albă peste sat
Iar crucile dispar în cimitire,
Din negură natura-și face pat
Căci are iarăși timp de lenevire.

S-au dus cocorii, râul e pustiu,
Sub streașină un cuib de rândunele
Ce până ieri era atât de viu,
E victima singurătății grele..

S-a terminat beția de culori,
Spectacolul pădurii de foioase,
Și griul trist al cerului cu nori
Stârnește dorul zilelor frumoase.

Această vreme fără melodii
Redusă la o singură culoare
Trezește-n mine multe nostalgii,
Născute din nevoia mea de soare.

Deja îmi zboară mintea la Crăciun
Adulmecând mireasma din ceaune;
A început cu ritmul ei nebun
Campania magiunului de prune.

S-a dus culoarea, asta e, s-a dus,
Dar locul ei îl ia despotic gustul,
Conservele la locul lor s-au pus
Și în butoaie fierbe leneș mustul.

Sfârșit de toamnă, timp de elegii,
De poezii meditative, iată,
Sfârșit de toamnă, multe gălăgii
Și aluaturi calde în covată..

O viață, dacă stai și te gândești,
Nu trece tot prin patru anotimpuri?..
Te naști și crești, aduni și te oprești,
Intrând în veșnicia fără timpuri.

Sfârșitul toamnei.. timpul cel frumos
Când cel ce s-a trudit, acum adună;
Sfârșitul vieții, omul credincios
Primește pentru fapte-n cer cunună..

RUGĂ CĂTRE MĂICUȚA DOMNULUI

de Preot Sorin Croitoru

Fecioară Preacurată mai albă decât crinul,
Te chem în rugăciune, cum tot creștinul face:
Când vor veni necazul, durerile și chinul,
Să-mi întărești credința, să pot să rabd în pace,

Să nu-L întreb pe Domnul de ce mi le trimite,
De ce mă dă tristeții ca-n gheare să m-apuce,
Căci e creștin acela ce lacrima-și înghite,
Cum a făcut și Dânsul când a murit pe Cruce..

În grelele ispite să nu mă lepăd, Mamă,
Căci nu-i frumos să credem atunci când este bine,
Iar când ne-apucă grija, sau tremurăm de teamă
Să lepădăm în grabă ideile creștine..

Să nu mă-nvingă frica, să nu o iau la goană,
Ca cei ce au făcut-o în epoci mai păgâne,
Să strig în gura mare de s-o-ntâmpla prigoană:
"Eu sunt creștin de-a pururi, am fost și voi rămâne"!

În tine-mi pun nădejdea, Fecioară Preacurată,
În zilele acelea cu harul mă-ntărește
Precum făceai cu sfinții din vremea de-altădată,
Iar ei, privind spre ceruri, mureau mucenicește..

Opincile...

Tot îl roagă pe tăticul
Să îi cumpere opinci:
Nu o săptămână, două,
Nu o lună, două, acolo..
Dacă socotesc eu bine,
Lunile ar fi.. vreo cinci!

Însă chiar de prima dată
Când flăcăul cu pricina
Gospodarului îi cere
Să îi cumpere ce-am zis,
Tatăl i-a cerut lui Gheorghe
Ca să vânture grămada
Cea de grâu din podul casei
Și flăcăul a promis!

Deci de câte ori tăicuța,
Cu un zâmbet sub mustață
Își mai întreba băiatul
De a fost sau nu activ,
Mincinosul de Gheorghiță,
Chiar de-n pod nu se urcase,
Fără să se înroșească..
Răspundea afirmativ!

După luni și luni de zile
Care au trecut în grabă,
Iar opincile, Gheorghiță
Nicidecum nu le-a primit,
Într-o bună după-amiază
Tatăl își luă feciorul
Și în podul cel fierbinte
Împreună s-au suit..

Când ajunseră acolo,
Badea înhăță lopata
Și cu zâmbetul pe față
Se-apucă de vânturat,
Iar Gheorghiță, de căldură
Și din alte mici motive,
Era roșu tot la față,
Fâstâcit și speriat..

Când aproape să termine,
Obiectând că nu mai poate,
Gospodarul cu pricina
Sprijinindu-se-n lopată,
I-o întinde-apoi lui Gheorghe,
Că-i mai tânăr, pasămite,
Și îi cere o favoare:
"Ia-o și termină, tată".

Mincinosul de Gheorghiță
Prinde-aiurea de lopată,
Căci s-o zic pă aia bună:
Nici nu știe cum s-o țină,
Dar cu multă osteneală,
Gâfâind de oboseală,
Pân' la urmă vânturatul
Reușește de-l termină..

Când aproape de-ncheiere,
Înfigând în grâu lopata
Și simțind ceva mai tare,
El se aplecă să vadă:
Scormonind în grâu cu mâna,
Gheorghe scoase la iveală
Chiar opincile visate..
De emoție.. să cadă!..

În tăcere îl privește
Cu blândețe părintească
Tatăl pe Gheorghiță, care
A umblat cinci luni desculț..
Nu îl ceartă, nu-l lovește,
Nici măcar nu se încruntă,
Ci atâta îl întreabă:
"Vezi, de ce nu mă asculți?"..

Dragii mei, povestea asta se termină chiar aici.
Cei mai mari să o citească dacă vor și celor mici
Fiindcă eu învățătură pentru toți în ea am pus,
Căci opincile nu-s alta decât harul lui Iisus.
Tatăl este Însuși Domnul, grâul, ale Lui porunci,
Iar Gheorghiță noi, creștinii,.. înțelesu-m-ați atunci?..

ÎNTREBAREA CIUDATĂ

de Preot Sorin Croitoru

Îmi trecu-ntr-o zi prin minte
O-ntrebare cam ciudată:
Ce s-ar face bârfitorii
Dacă lumea, dintr-o dată

Ar scăpa complet de patimi,
Ar fi bună și curată,
Generoasă și-altruistă,
Ca la carte, fără pată?..

Cum și-ar potoli nevoia
De-a bârfi?.. (Căci de lipsește
O greșeală cât de mică,
Omul cum mai clevetește?)

Iar de-ar ține bârfa-ntrânșii,
Nu cumva ar bubui?
(Fiindcă știu vreo două țațe
Ce-ar muri de n-ar bârfi..)

Boala asta e cumplită
(Subsemnatul nu-i imun!)
Răutate care-ncepe
Cu celebrul: "DACĂ-ȚI SPUN!"..

E un fel de miopie
Către propriile căderi,
Ce lovește și bărbații,
Transformându-i în.. "muieri"!

Fericită e persoana
Ce-a scăpat de-așa ceva..
Care om în lumea asta
N-a bârfit în viața sa?..

Fericit e omul care
A vorbit de toți frumos..
(Cred că doar Botezătorul
Și Măicuța lui Hristos!)

Arză-te Lumina, bârfă,
Piei din neamul omenesc!
Lasă-n pace amărâții
Care (e normal..) greșesc!

A bârfi e omenește,
A rămâne bârfitor
E urât și nu se cade
Creștinescului popor!

IUBESC CÂND VREAU EU!

de Preot Sorin Croitoru

Nu iubesc când vor americanii,
Doar atunci, de "Sfântul Valentin"..
Mi-am iubit femeia în toți anii,
Când mai mult, la "maxim", când puțin..

Ce e asta, dragoste la ordin??
Ce-am pățit, m-am "bolunzit" de tot?
Nu sunt iubitor de meserie,
Ci iubesc și eu așa cum pot..

A întrat acuma obiceiul
Să iubim de Sfântul "Velăntain"..
Mare lucru, parcă până astăzi
Nu știam iubi atât de "fain"..

Dar mai bine-mi trag o ceartă bună
Cu femeia de la Dumnezeu,
Și-apoi mâine-oi face iarăși pace,
Dar le fac așa, de capul meu!

Obiceiul lumii păcătoase..
Să și-l țină, nu mă supăr eu.
Eu am obiceiuri mai frumoase
DE LA, CU ȘI DESPRE DUMNEZEU!

VINE MOȘUL CU NUIAUA!

de Preot Sorin Croitoru

Vine Moșul Nicolae
Cu nuia, să dea bătaie
La copii ce nu ascultă,
Să le dea bătaie multă!

Și cum merge prin omăt,
Nu se uită îndărăt
Că-l privesc înspăimântați
Multe mame și mulți tați..

"Vai de mine, ce m-oi face
Dacă Moșului nu-i place
Nici de copilașul meu,
Că nu crede-n Dumnezeu,

Nu ascultă, nu se-nchină,
Când îl chem, nu vrea să vină,
Numai cu tableta-n față,
Sărăcuțul, asta-i viață"?..

Dar deodată cam răstit:
"Aha-haa.. V-am auzit!",
Zice Moșul supărat,
"Chiar pe voi o să vă bat!

Că le cumpărați de toate,
Telefoane deșuchiate,
Și le puneți internet,
Chiar cu patru pe carnet!

Ia, de-acum, vă rog frumos,
Faceți voia lui Hristos
Și să-i creșteți pe pitici
Cum ați fost și voi de mici"!

LA O SUTĂ UNU ANI

(versuri de preot Sorin Croitoru)

Ce-ți doresc eu, Românie,
La o sută unu ani?..
Unitate, armonie
Și un mare LA MULȚI ANI!

Căci ar vrea să te împartă
Mulți în bucățele mici,
Deranjați că tu pe hartă
Ești, pe undeva, pe-aici..

Au făcut să-ți plece-"afară"
Amărâții tăi copii,
Ca rămasă goală, Țară,
Într-o zi să nu mai fii..

Nu te lasă Creatorul,
Fiindcă mii de sfinți români
Încă-și mai iubesc poporul,
Apărându-l de păgâni!

Ei se roagă-n cer fierbinte
Pentru noi, urmașii lor,
Ca al lui Hristos Părinte
Să ne vină-n ajutor,

Să zădărnicească voia
Celor care sunt convinși
Că necazul și nevoia
Ne vor declara învinși..

Ce-ți doresc eu, Românie,
La o sută unu ani?..
Fii puternică, fii vie,
Fă-le-n ciudă la dușmani!

ROMÂN VOI FI PÂN-OI MURI!

de Preot Sorin Croitoru

Român am fost, român sunt încă,
Român voi fi pân-oi muri,
Ba și murind, eu România
Nicicând nu o voi părăsi!

Mă voi topi în glia țării
Și mă voi face un stejar,
Apoi, cu foșnetul de frunze
Eu poezii voi zice rar..

La umbra mea cea generoasă
S-or răcori cei osteniți
Și eu le voi purta de grijă,
Ca toți să plece mulțumiți..

Iar duhul meu ieșit din carne
Va deveni un fir de vânt;
La fiecare adiere
Voi mai șopti câte-un cuvânt!

Pe fiii dragi ai României
Cu drag îi voi învălui,
Căci dragostea de neam și țară
În mine-n veci va dăinui!