luni, 18 septembrie 2017

Rugă către flori


De ce mă părăsiţi frumoase flori de vară,
Vreau să adorm în poala câmpiilor cu maci
Să-mi vindece dureri ce sufletu-mpresoară,
Lumina ascunsă-n ei să ţină loc de vraci.

În nopţi cu lună plină să împletesc cununi
Din flori de sânzâiene şi busuioc bătut,
Să regăsesc iubiri uitate prin genuni
Când rătăceam cărări prin anotimp pierdut.

Pe-aleile cu dalii şi cavaleri tomnatici
Să-mi înflorească vise pe-arcade desfrunzite
Şi roua dimineţii din trandafiri sălbatici
Să spele din tristeţi şi temeri infinite.

Iar mândrelor crăiţe ce-şi scaldă ochii-n soare
Le cer stropi de culoare şi zâmbet împrumut,
De la regina-nopţii − mireasma-ameţitoare
Să uit când răni ascunse, adesea, au durut.

De ce mă părăsiţi şi mă lăsaţi uitată
În ploi cu suferinţe, melancolii ciudate,
Faceţi-mi o favoare, rămâneţi doar o dată
In straie îmbrăcate prin toamne-nsângerate.

Angelina Nădejde - versuri din volumul "Suflet la ofertă"



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postări populare

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

http://colajeortodoxe.blogspot.ro/

Arhivă blog