Se afișează postările cu eticheta FERICIRE SAU NEBUNIE?. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta FERICIRE SAU NEBUNIE?. Afișați toate postările

duminică, 17 martie 2013

Ferice de cei ce.....


"MUNCESTE CA SI CIND AI MURI MINE SI IUBESTE CA SI CIND NU AI MURI NICIODATA"  DACA TE COMPORTI CA UN MAGAR NU TE MIRA CIND CEILALTI TE CALARESC...


Ferice de cei ce iubesc deşi nu ştiu cum e să fie iubiţi.
Ferice de cei ce luptă deşi au cunoscut şi căderea.
Ferice de cei ce îşi păstrează inima curată deşi trăiesc între tâlhari.
Ferice de cei ce zâmbesc deşi viaţa lor nu e tocmai un zâmbet.
Ferice de cei ce construiesc, într-o lume care dărâmă.
Ferice de cei ce au puterea să mângâie deşi cei ce au nevoie de mângâiere sunt ei.
Ferice de cei ce hrănesc deşi cei ce au nevoie de hrană sunt ei.
Ferice de cei ce nu doresc să fie stăpânitori deşi au cunoscut şi puterea.
Ferice de cei ce nu sunt robi ai plăcerilor deşi le-a cunoscut şi dulceaţa.
Ferice de cei ce nu sunt robi ai patimilor, într-o lume înghenuncheată de păcate.
Ferice de cei ce nu sunt robi ai banului deşi i-au cunoscut şi puterea.
Ferice de cei ce sunt cinstiţi, într-o lume plină de înşelăciuni.
Ferice de cei ce iubesc adevărul, într-o lume a minciunii.
Ferice de cei ce au arma răzbunării şi nu o folosesc.
Ferice de cei ce au prilejul să păcătuiască şi nu vor.
Ferice de cei ce luptă pentru Împărăţia Cerului deşi nu o văd.
Ferice de cei ce n-au văzut dar au crezut.
Ferice de cei ce cred, într-o lume care nu mai crede.
Ferice de cei ce urcă muntele deşi nu îi văd vârful.
Ferice de cei ce străbat cărarea deşi e plină de spini.
Ferice de cei ce ştiu să supravieţuiască, într-o lume ce decade.

SURSA Facebooc

duminică, 26 august 2012

Despre fericire




„Fericirea e ceva ce nu se atinge niciodată...dar pentru căutarea ei merită să alergi toată viaţa!” (Anonim)


Despre fericire, nimic nou sub soare. Doar că în ultima vreme tot mai mulţi sunt cei care ne oferă bucăţi de fericire dacă vom cumpăra „cutare” sau „cutare” produs, ori vom lua un credit de la „cutare” sau „cutare” bancă. Tot mai mulţi îşi dau seama ce putere mare are şi ce mult poate fi speculată fericirea. Alexandre Dumas spunea: „Nu există nici fericire, nici nenorocire pe lume; există doar compararea unei stări cu cealaltă şi atâta tot. Doar cel care a simţit nefericirea cea mai cumplita e în stare să simtă cea mai mare fericire”. În rest, aceleaşi întrebări cu vechime: ce este fericirea, dacă există cu adevărat şi de unde vine.

Unii o definesc, o descriu prin cuvânt, culoare, sunet; alţii îi fac diagrame, stabilesc concentraţii de hormoni şi enzime responsabile cu fericirea, o cercetează, o clasifică, o încadrează în tiparele riguroase ale ştiinţei. Omul ar vrea să o ţină în căuşul palmelor, să o întoarcă pe toate părţile, să o palpeze, să-i cunoască mecanismele spre a o stăpâni şi a-şi realiza vechiul deziderat de „a trăi fericit până la adânci bătrâneţe”. Căci dacă în visele lui a zămislit tinereţea fără bătrâneţe şi viaţa fără de moarte de ce nu ar putea schimba unitatea de măsură a fericirii făcând-o fără de sfârşit?

Ea rămâne însă impasibilă în „corola de minuni a lumii”, clipa noastră de divinitate, ca o desprindere de materie. Nu îi pasă că unii spun cum că nu ar fi reală sau că doar un miracol i-ar da naştere. Fericirea este în noi, alături de celelalte bunuri pe care le-am primit ca fiinţe umane. O privim uluiţi ridicându-se din adâncurile noastre şi o simţim toţi la fel, stare de mulţumire deplină la care aş mai adăuga puţină bucurie, o rază de speranţă, dăruire din plin, bunătate fără margini, iubire cât încape şi multă împlinire. O găsim în jurul nostru, aproape, doar să o acceptăm, în funcţie de valorile pe care le avem fiecare. Ne inundă după legile ei, doar să nu fim prea pretenţioşi. Aşteptând toată viaţa marea fericire înseamnă a-ţi număra clipele de fericire pe degete.
Cu fericirea ne întâlnim prima dată în copilărie şi nu o mai uităm. O învăţăm aşa cum învăţăm să facem primii paşi sau să articulăm primele cuvinte, din fiecare zâmbet, din fiecare mângâiere, din fiecare sărut, din fiecare îmbrăţişare şi unduire de voce cu care suntem înconjuraţi. O purtăm nostalgic cu noi ca cea mai reală fericire când toţi cei dragi se străduiesc să ne-o ofere prin grija şi dragostea lor, iar viaţa din jur ne cheamă plină de miracole ce aşteaptă să fie desluşite şi trăite. Ne trăim apoi tinereţea convinşi fiind că fericirea ne aşteaptă undeva, iar la maturitate o supunem unui adevărat interogatoriu, îi oferim neîncrederea noastră şi o lăsăm să treacă pe lângă noi. Suntem fericiţi fără să ne întrebăm ce este fericirea.
Nu putem dezbrăca lumea de haina fericirii. Câteodată eşti fericit, cum s-ar spune, fără un motiv temeinic: că a venit primăvara, că au căzut primii fulgi, că auzi greierii cântând în noapte, că cerul e plin de stele... Cui nu i-au crescut aripi măcar o dată în faţa „neânsemnatelor” splendori ale lumii?
Alteori o obţii prin trudă multă şi dăruire de sine spre a înfăptui ceva. Să-i zicem fericirea ca o răsplată. Nu cea fluturată pe steagurile cu secera şi ciocanul. Cea „curată şi cinstită, a plugarului sau a cărturarului”, care adună bucurie, satisfacţie, împlinire, entuziasm, creaţie, mulţumire. Chiar dacă privim acest lucru ca ceva normal, căci aşa ne-a fost dat, să ne câştigăm pâinea prin sudoarea frunţii, odată cu trecerea neiertătoare a vremii înţelegem că a fi sănătos şi a putea munci este o fericire. Şi învăţăm să o preţuim.
Mulţi se întreabă care o fi secretul fericirii. Răspunsul ni-l dă însuşi scriitorul britanic J. M. Barrie*, autor celebrului „Peter Pan”: „Secretul fericirii nu este să faci ceea ce îţi place, ci să-ţi placă ceea ce trebuie să faci.” (The secret of happiness is not in what one likes to do, but is what one has to do). Poate părea iluzoriu să mai vorbim despre fericirea de a avea o familie fericită când familiile se destramă cu atâta uşurinţă, când se vehiculează tot mai mult ideea că fericirea se termină odată cu căsătoria, când se pune tot mai mult întrebarea „familia, încotro?” Şi totuşi am citit nu de mult într-o rubrică intitulată „Secretele fericirii” destăinuirile unei tinere care povestea cu sinceritate şi fără emfază despre armonia dintre ea şi soţul ei, despre bucuria lor de a avea un copil sănătos, despre fericirea cu care le poartă de grijă şi se ocupă de treburile casei. Asta îmi dă curajul să spun că familia noastră rămâne încă oaza noastră de linişte şi împlinire, sursa fericirii noastre cea de toate zilele: fericirea în doi, fericirea din jurul copiilor, mai târziu a nepoţilor... Aproape că e cea mai de preţ fericire. Cei ce întemeiază o familie o fac în numele acestei fericiri, fericirea ce uneşte vieţile a doi oameni responsabili fiecare de fericirea celuilalt, fericirea ce aduce echilibrul nostru şi al copiilor noştri. Unii fac orice să o păstreze, luptă pentru ea. Toţi ştim câtă iubire, sacrificiu şi înţelepciune presupune păstrarea unei familii fericite. Şi cei care eşuează şi o iau de la capăt o fac cu aceeaşi speranţă de a fi fericiţi într-o familie fericită, singurul loc unde fericirea are un chip şi un nume: al celor ce te aşteaptă acasă. Căci bine spunea Horaţiu „Alergăm după fericire până departe, fie pe mare, fie pe uscat; dar fericirea e aici, aproape”.
Fericirea de a fi înconjurat de prieteni nu are nevoie de demonstraţie. Omul este nefericit în singurătate. Să ai un prieten bun înseamnă ca cineva să-ţi deschidă cu drag uşa, să te bucuri de revedere, să găseşti întotdeauna o mână întinsă, un umăr de sprijin, înseamnă încredere şi sinceritate, respect şi preţuire. Prietenia înseamnă căldură umană, comunicare, sprijin, disponibilitate reciprocă. Prietenia este cea care ne ajută să vedem câtă nevoie avem unii de ceilalţi. Ea nu minte, nu pizmuieşte, nu uită, nu caută folosul, nu se mânie, este îndelung răbdătoare, iartă, ajută, ascultă, se bucură. O relaţie interumană specială, preţioasă, la care te uiţi ca la o floare rară. Fericiţi cei ce au şansa să o culeagă şi să o păstreze cu toată bogăţia sufletească pe care o poate aduce ea.

..........
Cheia fericirii eterne
..................
Există o categorie de oameni aşa-zişi „oameni cărora le pasă”. Probabil că unul dintre ei a spus: „dacă ai şti câtă nefericire este în lume nu ai mai putea fi niciodată fericit”. Nu mă gândesc la cei ce pornesc campanii de eradicare a nefericirii pentru a obţine un procent în plus de popularitate, ci la acei oameni de excepţie care fac tot ce pot prin gesturi simple, neteatrale, să împrăştie seminţe de fericire. Se implică, dăruiesc cu bunăvoinţă şi bucurie din priceperea lor, din cunoştinţele lor, din timpul lor, din harul cu care au fost înzestraţi fără să aştepte ceva în schimb. Sunt fericiţi dacă au putut aduce cuiva o felie de fericire. Fericirea eşti tu, e el, sunt oamenii de lângă noi. Când întâlneşti un astfel de fenomen poţi liniştit să spui că trăieşti un miracol în care fericirea e tridimensională: fericirea de a dărui fericire, fericirea celor ce beneficiază de ea şi fericirea ta că aceşti oameni există. Ei întind sfera fericirii dincolo de fericirea pământeană, cea individuală, cu trimiteri la cărţile sfinte ce ne lasă în grijă fericirea semenilor noştri.
Acestea sunt câteva din motivele universale de fericire. Lista poate continua la nesfârşit, căci fiecare ne îndreptăm paşii spre clipele noastre de fericire ca şi când am fi primii ei descoperitori. Le recunoaştem după simptome: te înalţi, devii mai bun, mai generos, mai sensibil la problemele celorlalţi, îţi pare că duci ceva greu şi vrei să împărtăşeşti cu cineva această greutate, împarţi din fericirea ta în stânga şi-n dreapta până la explozia lacrimilor de fericire.
Doamne, dacă fericirea e atât de benefică, ne rugăm Ţie, în neştiinţa noastră, ca în iubirea Ta de oameni să schimbi pentru noi echilibrul lumii în care ai pus fericirea alături de nefericire, după cum şi iubirea alături de ură, frumuseţea alături de urâţenie, bucuria alături de tristeţe, bunătatea alături de răutate... Sau poate, în înţelepciunea Ta ne-ai dat nouă să le vedem la faţă, să le comparăm şi să alegem în cunoştinţă de cauză?

de Cornelia TURLEA-CHIFU

duminică, 11 martie 2012

UN ALT FEL DE FERICIRE ?


Subiectul FERICIRE este mereu prezent pe bloguri .Mai ales in ultimele saptamani am avut ocazia sa citesc diverse pareri ,sfaturi despre ce este fericirea si cum sa ajungi sa fii fericit .De fiecare data m-am intrebat daca stim cu adevarat ce este fericirea si daca se poate da o reteta a fericirii ...asta pentru ca mereu vezi cazuri de fericire la unii si care ,in conditii identice altora le aduce suparare...sau iti dai seama ca fericirea unora pentru tine e de fapt nenorocire...
Va reamintesc un caz mult prezentat in presa ,in care trei oameni maturi si cu ceva scoala si educatie se declara fericiti ...caz in care daca m-as afla ,pentru mine ar fi un dezastru,o nenorocire...

TRIBUL LUI CHIRILA: un bărbat cu două neveste surori şi 13 copii
Autor: Daniela Farcaş

Mariana şi Nicoleta îşi împart viaţa cu un singur bărbat cu care trăiesc sub acelaşi acoperiş. De 15 ani se înţeleg de minune şi au făcut o droaie de copii. "Seara aleg cu care să dorm. Nu e vorba de sex în grup", explică George Chirilă.



De la stânga la dreapta: Clara, Dominica, Diana, Gheorghe, Anca, Pavel, George - tatăl, Irina, Petru (cel mare), Andrei, Ștefan, Silvia și Mălina

Caz uluitor în România secolului XXI. La doar 40 de kilometri de Iaşi, în comuna Ţigănaşi, un bărbat îşi duce viaţa după reguli doar de el ştiute. George Chirilă trăieşte în aceeaşi casă cu două femei, surori. Cei trei trăiesc în concubinaj de aproape 15 ani. Bărbatul are şapte copii cu una dintre femei şi încă şase cu cealaltă. "Seara aleg cu care să dorm. Nu e vorba de sex în grup", spune bărbatul. Cel mai mic din cei 13 copii are 11 luni, cel mai mare are 14 ani. Chirilă nu are de gând să se oprească. "Sunt încă în putere, mai vreau copii", afirmă acesta.
Deşi nu este adeptul niciunei religii, este credincios şi spune că a visat că va avea 15 copii. Ciudăţeniile nu se opresc aici: deşi "familia" are sute de animale, tractoare, zeci de hectare de teren, ei trăiesc într-un bordei amărât, fără apă, fără curent electric, fără gaz. Toţi cei 13 copii născuţi de cele două surori au fost moşiţi acasă, chiar de George Chirilă. În familie, el joacă şi rolul doctorului şi pe cel al învăţătorului. O poveste 100% reală, dar care te lasă cu gura cascată.



OAMENI CU CARTE

Nici George Chirilă şi nici cele două ibovnice ale sale nu sunt de prin partea locului. George e originar din judeţul Brăila, iar surorile sunt din Piteşti. Nicoleta are 35 de ani şi l-a cunoscut pe George (37 de ani) în satul bunicilor. S-au văzut, s-au plăcut, iar ea l-a urmat la Iaşi, unde George era student la Medicină Veterinară. Nicoleta a terminat Facultatea de Geologie la Iaşi, iar George a făcut trei ani la Medicină Veterinară, ulterior abandonând şcoala. S-au retras la Ţigănaşi, iar primul copil al celor doi, Petru, s-a născut în 1997.
Mariana, sora Nicoletei, a venit şi ea de la Piteşti să-i ajute. Şi n-a mai plecat. Iar de-atunci trăiesc toţi trei şi fac copii pe bandă rulantă.

CASA PE DIN DOUA

George Chirilă îşi împarte viaţa cu cele două surori, Mariana şi Nicoleta Moldoveanu. Casa în care locuiesc în comuna ieşeană Ţigănaşi pare, de la distanţă, părăsită. De fapt, în casa cu pereţi netencuiţi, fără garduri şi cu multe acareturi împrejur locuiesc 16 suflete. George a făcut împărţeala pentru cele două partenere-surori. Din holul casei, în partea stângă sunt cele două camere pentru Mariana şi cei şapte copii ai ei, iar în partea dreaptă e zona Nicoletei şi a celor şase copii ai ei.
Camerele sunt mici, mobilate modest, cu paturi etajate, câte unul pentru fiecare copil. Bucătăria este comună pentru cele două mame, iar toată "familia" manâncă la aceeaşi masă.



CONCUBINAJ. George Chirilă și cele două surori: Nicoleta (stânga) o ține pe ultima născută în brațe și Mariana

DISTRIBUTIA MUNCII

Locuinţa lor e izolată de sat, la câţiva kilometri, pe coama unui deal. "Facem amândouă mâncare, amândouă spălăm. Nu avem un program împărţit pe zile. Suntem surori şi ne înţelegem", spune Nicoleta.
Femeile povestesc cum au umplut beciul cu provizii pentru iarnă şi cum pregătesc împreună în fiecare dimineaţă copiii pentru o nouă zi. "Ne trezim amândouă şi una spală copiii, cealaltă îi îmbracă. Apoi le dăm de mâncare şi fiecare pleacă ori la şcoală, ori pe câmp cu vacile şi oile", explică Mariana.

Cele două surori, gravide simultan

Cel mai mic copil al lui George Chirilă este Clara, cel de-al 13-lea membru al familiei. Fetiţa s-a născut în ianuarie 2011, acasă, la fel ca şi ceilalţi fraţi ai ei. "Mai am de gând să fac câţiva copii", spune hotărât George.
Primul lui copil, Petru, s-a născut în 1997, iar mama este Nicoleta. Doi ani mai târziu, în 1999, la doar trei luni distanţă între ei, s-au născut următorii doi copii, Pavel de la Mariana şi Silvia de la Nicoleta. Cele două femei au fost iarăşi gravide simultan, iar în anul 2001, la nici două luni diferenţă, au născut câte un copil: Nicoleta - o fetiţă, Irina, iar Mariana - un băiat, Gheorghe.
De atunci, rând pe rând, aproape în fiecare an s-a născut câte un copil, fie de la Nicoleta, fie de la Mariana. "Naşterile eu le-am asistat. Dacă femeile sunt curate şi fără păcat, nu au de ce să aibă probleme că nasc acasă. Eu le-am moşit, eu am tăiat cordonul ombilical şi niciunul dintre ei nu are vreo problemă", afirmă George.

"O să fie o casă mare, cu panouri solare, din alea de care a văzut George acum câţiva ani când a fost în Germania. O să avem curent şi pentru becuri şi pentru frigider sau calculator."
(MARIANA MOLDOVEANU, una dintre cele două ibovnice surori)

MENTALITATE

Familia tocmai s-a înnoit cu al 13-lea copil. Femeile nasc în casă, moşite de bărbat. Deşi sunt bogaţi, Chirilă refuză rigorile civilizaţiei, filozofia sa de viaţă fiind un amestec de misticism şi comuniune cu natura. Omul zice că medicul de familie al micuţilor este Iisus
Bărbatul cu două femei şi 13 copii are convingeri religioase ieşite din tipar care îl fac să refuze şi ajutorul unor medici în caz de nevoie. George susţine că medicul de familie al copiilor lui este Iisus din Nazaret, iar el foloseşte cunoştinţele de medic veterinar dobândite în cei trei ani de facultate făcuţi la Iaşi.

"Când au o problemă de sănătate, pun genunchiul jos şi mă rog, iar El îmi spune ce să fac, cum să procedez ca să-i vindec", explică bărbatul.
De exemplu, Andrei, care acum are patru ani, suferea de o boală stranie. "Se încleştau muşchii şi tot corpul i se făcea covrig. Nu putea să fie întins. Rămânea aşa, blocat. Atunci eu m-am rugat şi l-am întrebat pe Cel de Sus ce să fac şi am primit răspunsul să-l scufund în apă rece de trei ori când mai are crize. Aşa am făcut", povesteşte George. Acum spune că Andrei nu mai are absolut nicio problemă.

Tot după metodele lui proprii l-a operat şi pe Ioan, când şi-a tăiat obrazul stâng în plugul de la tractor. "Falca era tăiată de i se vedeau dinţii. L-am anesteziat după o metodă secretă, l-am cusut cum am ştiut eu, iar el s-a vindecat, fără nicio infecţie sau complicaţie", arată bărbatul spre obrazul cu cicatrice al lui Ioan.



"Mai frumos e la oi"
Aproape toţi copiii sunt obişnuiţi cu munca şi fiecare ştie precis ce sarcini are. Nouă copii merg la scoală, în clasele întâi, a doua şi a treia. Primii trei - Petru, Silvia şi Pavel - sunt duşi de două ori pe săptămână la programul "Şanse egale" de la o şcoală din Iaşi. Deşi ei au 14 şi 12 ani şi ar fi trebuit să fie la gimnaziu, cei trei sunt abia în clasa a treia. În restul zilelor îşi fac teme acasă sau muncesc ca nişte oameni mari.
Ceilalţi mai mici nu merg la grădiniţă, tatăl lor considerând că nu este nevoie. De fapt, până acum doi-trei ani, niciunul dintre copiii lui Chirilă nu urma vreo formă de învăţământ. A fost totuşi convins de asistenţii sociali şi de funcţionarii Primăriei să-i dea la şcoală.

"Trebuie să ştiu să socotesc oile"

La rândul lor, copiii preferă munca. "Mă duc la stână. Am grijă de oi, le duc la păscut. E mai frumos la oi decât la şcoală", povesteşte Petru, băiatul cel mare. Îi place matematica mai mult decât româna. "Trebuie să ştiu să socotesc oile, banii pe care îi iau pe oi, pe brânză", explică el.
La cei 14 ani, Petru are o statură robustă, spatele lat, e roşu în obraz şi are un mers apăsat, ca un adevarat flăcău. Se laudă că munca în agricultură îi aduce profituri bune. Într-un an a făcut 14.000 de lei din creşterea oilor şi încă pe atât din munca la stupi. Asta e doar partea lui.

Vârstă determinată ştiinţific

Mulţi ani, autorităţile din comună s-au chinuit să-l convingă pe bărbatul cu două femei să facă certificate de naştere copiilor. Procesele pentru înregistrările tardive ale naşterilor s-au încheiat în 2009.
"Împreună cu cei de la Direcţia pentru Protecţia Copilului Iaşi am fost la ei acasă, i-am consiliat şi i-am convins să intre în legalitate. Acum toţi copiii au certificate de naştere, iar cei care erau de vârstă şcolară urmează cursuri", declară Elisabeta Moraru, asistent social în cadrul Primăriei Ţigănaşi.
O fundaţie a plătit costurile unor expertize antropologice la care au fost supuşi copiii pentru determinarea exactă a vârstei.

George Chirilă şi-a transpus principiile sale de viaţă asupra întregului său clan. Un set de valori pe care şi l-a fixat încă din tinereţe şi pe care l-a pus în aplicare găsindu-şi partenerele de viaţă care s-au pliat perfect modelului impus.
Fermierul ieşean nu doar refuză convenţiile vieţii moderne, ci a avut obsesia de a-şi crea propria sa lume. Filozofia lui Chirilă este un amestec de misticism şi comuniune cu natura. Câştigă anual zeci de mii de euro, dar îşi exploatează copiii şi îi ţine în întuneric şi mizerie. Ca orice creator, el îşi admiră Universul propriu, considerându-l perfect. Copiii şi cele două ibovnice s-au adaptat realităţilor acestui Univers şi se consideră fericiţi. Fericirea lui este şi a lor, practic ei trăind în visul Creatorului.

"George este un băiat bun, săritor. Poate să ţină şi patru femei dacă îi convine. Ce treabă avem noi? Dacă ei îşi văd de ale lor, nici noi nu ne băgăm în viaţa lor. Dacă e ceva greşit, să-l pedepsească Dumnezeu."
VIOREL ANECHITEI, un sătean

SĂRACII BOGAŢI

Fac baie la lighean, deşi au sute de oi, vaci, capre şi zeci de hectare de teren
La bordeiul de pe deal, n-au lumină şi nici gaz. Copiii se joacă seara, când e frig, la lumina lămpii şi învaţă să scrie şi să citească de la tatăl lor. Baie fac în casă, la lighean. Vara, alta-i povestea: într-o anexă a casei au o cadă ce e alimentată, printr-un furtun ce străpunge peretele de chirpici, de la un butoi în care apa se încălzeşte de la soare.
Condiţiile primitive în care locuiesc cei 16 intrigă cu atât mai mult cu cât George Chirilă este totuşi un om înstărit: are sute de oi şi capre, zeci de vaci, stupi de albine, zeci de hectare de teren, utilaje agricole. "O să-mi fac şi o casă mare, frumoasă. Dar, uite, până acum n-am avut timp", susţine Chirilă. Şi rămâi interzis. Dacă te uiţi la casă şi la felul în care sunt ei îmbrăcaţi, ai spune că fabulează. Dar reprezentanţii Primăriei Ţigănaşi confirmă spusele lui. "George Chirilă îşi plăteşte la timp toate dările către stat. Nu am avut niciodată probleme. Din câte ştiu eu, este unul dintre cei mai bogaţi", afirmă Elisabeta Moraru, de la Primăria Ţigănaşi.

BĂRBATUL GUVERNEAZĂ

Copiii ar putea perpetua acest model de viaţă
Psihologul Ermina Sorocianu a încercat să explice modelul de viaţă ales de George Chirilă şi cele două consoarte ale sale.

"În cultura occidentală, modelul este să te identifici ca individ singular, iar în cea orientală se pune accent pe pluralitate. Probabil că în parcursul existenţial al acestui bărbat, la un moment dat, ceva a declanşat o răzvrătire în modul de a convieţui. Pot fi nişte trăiri ale relaţiilor lui cu părinţii sau anumite afecţiuni din copilărie. Probabil că bărbatul este cel care le-a curtat pe cele două surori şi, trăind după nişte rigori în care bărbatul guvernează, a reuşit să şi le supună", spune psihologul.
Ermina Sorocianu consideră că acest model nu se va stinge o dată cu George Chirilă, ci că ar putea fi perpetuat de urmaşii săi. Asistăm practic la un experiment, sub ochii noştri se înfiripă o nouă cutumă, o nouă religie.
"Copiii trăiesc în acelaşi model educaţional. Riscul este ca o parte dintre ei să pună în practică exact aceleaşi modele. Aceşti copii vor creşte şi vor avea dificultăţi în a se integra în rigorile morale ale societăţii şi mediului în care trăim", concluzionează Ermina Sorocianu.

RECENSĂMÂNT

Averea lui Chirilă
540 de oi
136 de capre
17 vaci
140 de stupi de albine
8,5 hectare-pamânt arabil
zeci de hectare de păşuni arendate
tractor, combină, maşină



LA RÂND. Deși câștigă câteva zeci de mii de euro pe an, Chirilă își ține copiii
în mizerie

Postări populare

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

http://colajeortodoxe.blogspot.ro/

Arhivă blog