Domnul
mi-a zis: ”Să pătrunzi adâncimi nepătrunse,
copilă.
Rostul
tău slab să răsune ca versul străveziu de Sybilă.
Şie
ţi-am dat să deschizi ale veacului porţi ruginite,
Şie
ţi-am dat să cunoşti ale cerului căi strălucite.
Eu
te-am ales dintre toate, să-mi fii iubitoare mireasă,
Haină
de nuntă cuvântul, şi cântecul văl o să-ţi
ţeasă.
Dragostea
mea te va-ncinge în cearcăn de raze aprinse,
Dorul
te-o-nchide cu taină în brâuri de zare încinse.
Cântecul
tău se va zbate, ca focul în vânt de furtună,
Din
scânteieri cu rubine să-ţi lege în creştet
cunună.
Struna-nroşită
va face o rană în mâna subţire,
Trupul
tău tânăr va arde, ca torţa-n altar de iubire.
Sufletul
plin de miresme ca fumul de smirnă curată,
Vreau
să-l primesc cu sfinţenie în mâinile mele de
tată.”
Domnul
acestea le zise, când lira mi-o puse în mână.
Nu
mă atingeţi, fecioare. Mă arde văpaia păgână!
